Time Management pentru specialistii PPC - Automated Rules
Inca mai tin minte prima mea campanie AdWords: mi-a luat cam 10 minute sa o fac si inca vreo 10 sa ma mai uit peste ea dupa cateva zile. Cuvintele-cheie folosite aveau un Quality Score mai mic decat media minima necesara pentru a promova bacalaureatul si CPC-urile indicau niste valori titanice.
Evident, bugetul s-a evaporat mai rapid decat o ploaie pe asfaltul incins. Ma intrebam... ce ar putea sa faca un specialist PPC toata ziua daca e asa usor sa administrezi campanii?
Astazi pot sa spun ca stiu raspunsul: specialistii optimizeaza fara numar si cauta tot timpul noi solutii prin care campaniile create pot fi mai productive si mai utile clientilor lor. Ceea ce la inceput putea fi facut in 10 minute, astazi poate dura chiar si zile atunci cand ne incapatanam sa iasa cat mai bine. Dar de unde atata timp? Nu am primit niciun bonus de 200 de minute la fiecare 50 de minute petrecute in interfata AdWords, asa ca trebuie sa ne administram timpul cat mai eficient.
Din fericire, Google s-a gandit si la asta atunci cand a creat Automated Rules - o functie care preia o parte din task-urile noastre si ne ajuta sa economisim o gramada de timp (in cazul in care o folosim corect, bineinteles).
Cum salvezi timp cu Automated Rules
Avem posibilitatea de a seta reguli la nivel de campanie, grup, cuvant-cheie sau reclama. Ca de exemplu, putem seta cresterea automata a bid-ului pentru cuvintele-cheie Below first page bid, adica acele cuvinte a caror suma licitata nu este destul de mare pentru ca reclama aferenta sa fie afisata pe pagina de rezultate. Atunci cand avem o campanie care contine putine cuvinte-cheie, functia asta nu reprezinta cine stie ce. Dar daca numarul cuvintelor ajunge de ordinul sutelor, ar fi foarte indicat sa folosim orice instrument care ne-ar putea usura munca.
Regulile se aplica automat, la un interval de timp setat de noi (zilnic, saptamanal sau lunar) si putem alege sa primim (sau nu) mailuri atunci cand au loc aceste schimbari. Pentru a preveni eventuale surprize neplacute, stabilim anumite limite pe care sistemul nu le va depasi (de exemplu, valoarea maxima a unui bid).
Ca sa fac un scurt rezumat al celor mai misto optiuni oferite de Automated Rules, mai jos sunt doar cateva dintre exemplele de combinatii care se pot face cu ajutorul acestei functii.
Astfel, putem sa:
- marim bid-ul in cazul in care cuvantul-cheie ocupa o pozitie medie >3,
- micsoram bid-ul daca avem un cost/conversie sau un bounce rate prea mare,
- punem pe pauza reclamele care au un CTR < 5%,
- scadem default max. CPC-ul grupului atunci cand costurile depasesc o anumita limita,
- punem pe pauza campaniile de display care au un cost/conversie neprofitabil.
Odata setate, e recomandat sa ne mai uitam periodic peste schimbarile care au loc in cont, just to be sure, dupa care putem sa ne concentram pe optimizarile care nu pot fi facute automat. Deocamdata. :)
Daca aveti si alte utilizari ale functiei, feel free to share.