Sfaturi pentru campaniile online în perioade de criză

În această perioadă Bucureștiul este la pământ din toate punctele de vedere. Accidentul de la clubul Colectiv a fost atât de mare încât impactul asupra locuitorilor se vede peste tot: când mergi pe stradă și te uiți la oamenii din jurul tău, când ești în mașină și te uiți la ceilalți șoferi, iar online cu atât mai mult. Există o tristețe apăsătoare pe care nu doar că o trăiești, ci o și simți la toți din jurul tău.
Facebook-ul este un canal care te ține foarte bine la curent cu ce se întâmplă. E un fel de real-time news. Mulți dintre noi avem un tab deschis cu Facebook în care nu cred că există un delay mai mare de 5 minute fața de ce se întâmplă în offline.
Companiile care au campanii de promovare în aceasta perioadă trebuie să fie foarte atente la cum și unde comunică. Pe Facebook, în timpul weekendului, 9 din 10 postări erau despre accident. Și chiar nu exagerez, așa a arătat feed-ul meu. Probabil și pentru că am mulți prieteni din București. Astăzi, marți, la 3 zile de la accident, cred că sunt undeva la 7 din 10 postări despre accident. Este foarte ciudat când printre 7 postări pe Facebook despre cel mai urât accident al ultimilor ani din România, apare un sponsored post. Pur și simplu reclama respectivă nu este la locul ei. Cred că persoanele care vad aceste reclame vor avea un sentiment amar fața de brandul respectiv. Nu este momentul și mai ales contextul în care să te promovezi. Priviți următoarele screenshoturi:




Comunicarea pe Facebook este primul lucru care trebuie sau trebuia să fie oprit.
Comunicarea pe site-urile de știri ar trebui de asemenea oprită. Majoritatea acestora au pe prima pagina acest subiect. Nu este ok sa vezi un banner cu o mașină sau un alt produs lângă un accident atât de mare. Același lucru se întâmplă când vorbim despre știri cu violuri sau omoruri.



Dacă rulați campanii prin Google AdWords în rețeaua de Display (inclusiv cele de remarketing) atunci ar trebui în primul rând să excludeți aceste categorii:

Pe lângă asta, sugerez să adăugați în campaniile de display ca termeni negativi cuvinte precum: viol, omor, crimă. Astfel vom exclude și blogurile care vorbesc despre astfel de știri.
În acest fel de situații cel mai bine este să investiți un buget cât mai mare în campaniile de Search unde ne adresăm unui public interesat în mod direct de produsele căutate.
LATER EDIT: Deoarece targetarea contextuala nu este exacta tot timpul, recomand ca in situatii de criza sa fie scoase de tot site-urile de stiri. In aceasta perioada, publicul care intra pe site-uri de stiri doreste, in general, sa fie la curent cu subiectul de criza. Altfel, este putin mai greu sa acoperi doar articolele negative dintr-un site de stiri.