Recomandari Google pentru noua era mobila

Odată cu lansarea de către Google a noului algoritm de căutare pe mobil în data de 21 aprilie, a avut loc și evenimentul Google Think Mobile.
Google a anticipat și răspuns dintotdeauna nevoilor clienților și nu ratează să ne demostreze acest lucru încă o dată. La nivelul României, în anul 2015, 46% din populație folosește smartphone-uri, comparativ cu 34% în 2014 și 28% în 2013. Considerând acest trend ascendent, Google a hotărât să favorizeze site-urile mobile-friendly (afișarea textelor cu litere mai mari, link-uri pe care se poate da click ușor și pagini care se adaptează în funcție de mărimea ecranelor), acestea urmând să apară mai sus în căutări.

Printre recomandările făcute de unul din speakeri, Dominik Woeber, regăsim:
- Pune nevoile clienților pe primul loc!
- Fii unde sunt și clienții tăi!
- Ințelege și atribuie corect valoarea totală, iar aici ne referim la faptul că este greșit să ne uităm doar la ultima acțiune făcută înainte de a se înregistra conversiile mobile. Cred că suntem cu toții de acord că traficul mobil generează lead-uri atât pentru computer, cât și pentru tablete. Deciziile și research-ul sunt făcute pe mobil și finalizate pe desktop. De aceea, este indicat să atribuim mai mult timp pentru a analiza și înțelege conversiile cross-device.
- Nu te limita din punct de vedere geografic, GO GLOBAL!
Pentru a favoriza dezvoltarea tehnologiei mobile, Google a ales să dea acces tuturor celor interesați la platforma mobilă Android, aceștia din urmă putând să facă modificări și să o personalizeze în funcție de nevoile și afacerile pe care le au.
Dacă am avea puține cunoștinte în domeniu și am lua în considerare recomandările de mai sus, chiar noi am fi putut lansa “Android wearables”, care au un succes extraordinar. Tocmai de aceea, pentru a avea o afacere profitabilă, trebuie să profitați de trenduri înainte ca acestea să devină trenduri de anvergură globală.
Un alt plus în dezvoltarea tehnologiei mobile este reprezentat de proiectele prin care se doreşte facilitarea accesului la internet pe tot teritoriul globului, un exemplu fiind “Proiectul Loon”:
“Ceea ce pare foarte futuristic astăzi, mâine va fi doar ceva normal” (Andrei Popescu, Android)
Site-ul tău este mobile-friendly? Dacă nu, care e motivul pentru care acesta nu este optimizat pentru mobil?