BusinessLeague Chronicles

Only Pay on Confirmed Sales. 5,000 Marketers at Your Fingertips in BusinessLeague.

Start here!

UPDATE: Important pentru afiliați! Declarația 200 pentru comisioanele din 2015.

UPDATE: Important pentru afiliați! Declarația 200 pentru comisioanele din 2015.

Toţi afiliaţii care au încasat în 2015 bani din comisioanele câştigate prin 2Parale, că persoană fizică, vor primi săptămâna aceasta, pe adresa de e-mail asociata contului de afiliat adeverinţa de venit care certifica aceste câştiguri. Vă rugăm să verificaţi primirea acestui e-mail şi în folderul Spam.

Pe baza ei, afiliaţii trebuie să completeze şi să depună Declaraţia de venit realizat în 2015, prin Formularul 200, potrivit legislaţiei actuale din România. Declaraţia se depune cel târziu până pe 25 mai 2016.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul ANAF, Declarația 200, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, şi o copie după adeverinţa de venit, se depun, în format tipărit, direct la registratură reprezentanței fiscale unde este fiecare afiliat înregistrat sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire ori prin celelalte metode prevăzute de lege.

Declaraţia va fi depusă de afiliaţii persoane fizice, în următoarele situaţii:

  • Dacă aţi optat pentru impozit pe venit de 10%,
  • Dacă aţi optat pentru impozit pe venit de 16% şi aveți și alte surse de venit pentru care s-a optat pentru impozit pe venit de 10%.

Afiliaţii care au optat pentru impunerea veniturilor din comision cu impozit de 16% şi nu au înregistrat alte câştiguri nu mai trebuie să cuprindă acest venit în Formularul 200.

Mai jos, aveți un exemplu completat al Declarației 200 pentru un afiliat persoană fizică, ce a optat pentru impozitul de 10%, și a înregistrat comisioane în valoare brută de 7800 RON.

decl 200 ex

Atenţie! Declaraţia se depune până la data de 25 mai 2016 inclusiv. Instrucţiuni pentru completarea formularului sunt aici. De ajutor vă poate fi şi un contabil/specialist în fiscalitate. Nu uitaţi că puteţi direcţiona 2% din impozitul pe venit unei entităţi nonprofit pe care o puteţi sprijini.

Dacă nu aţi găsit adeverinţa de la 2Parale pe mail sau aveţi întrebări, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa de mail afiliaţi(at)2parale.ro sau support(at)2parale.ro