Cum am ajuns să te iubesc, 2Parale

Povestea mea la 2Parale începe în iarna friguroasă a anului 2014. De fapt totul începe în urmă cu 7 ani cand am cunoscut cea mai altruistă, energică și amuzantă persoană din viața mea - Cătălina. Întâmplarea face că am trecut împreună prin anii de studenție în Timişoara iar ulterior ne-am intersectat drumurile şi la masterat. Ne-am dat seama că ni s-ar potrivi titulatura de “colege de apartament”, iar de la o vreme experimentăm cu succes şi viața împreună în biroul 2Parale.
Întâlnirea cu 2Parale
Am aflat despre compania 2Parale prin Cătălina. Seara, când fiecare dintre noi venea acasă de la birou și povesteam despre ce s-a întâmplat de-a lungul zilei, povestirile ei erau mereu pline de întâmplări amuzante, proiecte interesante, idei îndrăznețe și în general un sentiment de bine.
Când îmi povestea de ieșirile la grătar cu colegii, scaunul de masaj din birou sau petrecerile ce aveau loc ocazional mă încerca un sentiment de invidie. Iar când o vedeam lucrând cu entuziasm la un proiect nou indiferent că era ora 22 sau o zi de weekend, mă întrebam oare ce fel de job e acela care te face să te simți așa.
În decembrie 2014, m-am alăturat echipei despre care am auzit atât de multe încât simțeam că îl cunosc pe fiecare membru în parte. De la primul interviu până în prezent a fost ca o călătorie într-un roller coaster în care am învățat în câteva luni mai multe decât în ultimii ani la un loc.
Pasiunea pentru Google Adwords
Mereu fascinată de gigantul Google, oportunitatea de a lucra cu sistemul lui de advertising mi s-a potrivit de minune. Unul dintre aspectele care îmi plac la această metodă de promovare este faptul că este foarte precisă și cuantificabilă. Știi cu exactitate câți oameni au văzut reclama ta, care cuvânt-cheie ți-a adus o conversie și cât te-a costat acea conversie. Și nu doar că știi aceste lucruri, ci le poți optimiza în așa fel încât să obții mereu rezultate mai bune. Puterea e în mâinile tale, cum s-ar spune.
Modul în care micile detalii dintr-un cont de Google AdWords influențează profitul unui magazin online poate fi un pic intimidant și copleșitor, dar și extrem de challenging și interesant în același timp. Știind aceste lucruri vrei mereu să știi mai multe, să fii la curent cu noutățile din domeniu, să descoperi o opțiune nouă pe care să o testezi și să analizezi rezultatele. Sau cel puțin așa e la noi, la 2Parale. Există această dorință permanentă de a fi mai bun decât erai ieri, de a învăța ceva nou în fiecare zi. Este un mediu în care simți cu adevărat că te dezvolți din punct de vedere profesional, dar nu numai. Unul dintre lucrurile care m-au impresionat de la început este faptul că se pune accent puternic pe valoarea adusă celor din jur, existând o dorință reală de a consolida atât relațiile dintre colegi, cât şi relaţiile cu clienţii.
Daca ar trebui să aleg 3 lucruri care mă fac să merg cu drag la birou în fiecare dimineață, acestea ar fi:
- pasiunea fiecărui membru al echipei. Nu doar în biroul de Pay Per Click, ci și în restul departamentelor se simte un entuziasm care se transmite în munca fiecăruia. Iar când ești înconjurat de oameni care lucrează cu pasiune nu ai cum să nu te molipsești și tu.
- îmi place provocarea fiecărei zile. Lucrăm într-un domeniu dinamic care evoluează periodic, iar noi trebuie să ținem pasul cu el. Multitudinea de clienți și domeniile diferite în care aceștia activează îmi oferă posibilitatea de a învăța câte ceva din fiecare industrie, iar situațiile neprevăzute și remedierea problemelor apărute sunt provocări din care învăț zilnic.
- încrederea pe care am primit-o încă de la început de la echipa de management și restul colegilor. Genul de încredere și susținere care îți dă siguranța că vei reuși în ceea ce îți propui. Deși poate vei eșua la un moment dat, vei face greșeli, din toate acestea vei învăța ceva și data viitoare o să faci lucrurile diferit. Și atunci va fi bine. Iar această atitudine constructivă îmi dă posibilitatea să încerc lucruri noi, să îmi împing limitele și să ajung la cel mai bun rezultat în munca mea.
Mă bucur extrem de mult că am cunoscut-o pe Cătălina. Nu doar fiindcă face cele mai bune smoothie-uri cu banane și fulgi de migdale, ci pentru că prin ea am cunoscut echipa 2Parale și că acum pot spune cu mândrie că și eu fac parte din această echipă minunată care mă ajută să cresc și să devin mai bună în fiecare zi.