Bogdan Arhip (VIARdigital): ”Multe magazine nu înțeleg că plătesc doar pentru rezultate concrete – adică pentru vânzări efectiv realizate”
Un start de an bun pentru VIARdigital și proiectul lor, reduceripreturi.ro. La ora actuală pe locul 5 în Start-Ups, planurile lui Bogdan Arhip sunt însă și mai ambițioase.
Am stat de vorbă cu Bogdan Arhip (GM, VIARdigital) despre ce înseamnă un proiect dedicat cupoanelor și codurilor de reducere, făcut de la zero.
În UK, peste 90% dintre consumatori folosesc coduri de reducere la achizițiile online, în timp ce în România sunt de trei ori mai puțini. Mai e mult până departe, dar, spune Bogdan, potențialul este mare de tot.
Colaborăm în prezent cu peste 700 de magazine din portofoliul 2Performant, din toate domeniile: Fashion, Cărți, Farmacie, Jucării, Electronice, Electrocasnice, Casă și Grădină. Am generat vânzări de peste 130.000 EUR în ultimele 6 luni ale anului 2025, cu o creștere semnificativă în a doua jumătate a anului.
Primul interviu interesant pe 2026, mai jos.
*****
Bogdan, cum și când ai descoperit marketingul afiliat? Dar BusinessLeague?
L-am descoperit acum mulți ani, în jurul anului 2008, la începutul carierei mele. Un prieten mi-a vorbit despre un job disponibil la compania unde lucra – o poziție de Affiliate Manager & Partnerships într-o companie de cybersecurity.
Destinul a făcut ca pentru acel rol să vină un candidat cu experiență specifică pe zona de Affiliate, iar hiring managerul a decis să separe responsabilitățile în două poziții distincte: Affiliate Manager și Partnerships Manager.
Eu aveam deja câțiva ani de experiență în vânzări directe de IT Hardware & Software, așa că rolul de Partnerships Manager mi se potrivea mai bine. Totuși, am colaborat strâns timp de câțiva ani cu colegul de la Affiliate și am înțeles în profunzime ce presupune marketingul afiliat.
Cunoșteam de BusinessLeague de câțiva ani, însă abia în 2024, când am început actualul proiect, am avut contact direct cu platforma.
Tu ce background ai? Zi-ne două vorbe despre tine.
Am lucrat aproximativ 15 ani în vânzări de software, cybersecurity și martech, atât prin canalul de parteneri, cât și în vânzări directe. Deși ambele modalități au aspecte care mă atrag, prefer dezvoltarea canalului de parteneri, deoarece îmi permite să construiesc relații pe termen lung și să dezvolt business-ul împreună cu aceștia.
Mi-am început cariera în corporație la HP, iar cu fiecare mutare ulterioară am optat pentru companii din ce în ce mai mici – de la companii medii până la startup-uri de 30-40 de angajați. Experiența acumulată în dezvoltarea de parteneriate strategice m-a ajutat enorm în lansarea ReduceriPreturi.ro.
Proiectul tău, reduceripreturi.ro - cum a luat naștere, care a fost miza când l-ai demarat?
Îmi doream să lansez de mult timp un proiect dedicat cupoanelor și codurilor de reducere, însă mereu au existat alte priorități. În 2024 am reușit să mă sincronizez cu un fost coleg și astfel a apărut ReduceriPreturi.ro, o platformă de cupoane unde utilizatorii pot găsi coduri de reducere reale și verificate.
Obiectivul nostru a fost încă de la început să simplificăm procesul prin care utilizatorii descoperă oferte active și să eliminăm frustrarea cauzată de codurile nefuncționale.
Mult timp, site-urile de cupoane din România au funcționat într-o zonă gri, publicând frecvent coduri expirate sau oferte fără valoare reală. Acest lucru a dus la o lipsă de încredere în platformele de reduceri online.
Prin ReduceriPreturi.ro, ne propunem să schimbăm această percepție, oferind cupoane exclusive, coduri de reducere actualizate constant și garanția că fiecare ofertă listată funcționează.
Filozofia noastră este simplă: știm că de fiecare dată când un vizitator face o economie reală, când beneficiază concret de un discount prin folosirea unui cod de reducere de la noi, acel vizitator va reveni pe platformă și va utiliza cupoane de reduceri și pe viitor. Încrederea se construiește prin rezultate reale, nu prin promisiuni goale.
În contextul economic actual, considerăm că utilizarea tuturor metodelor de economisire este mai importantă ca niciodată, iar codurile de reducere pot genera economii substanțiale dacă sunt folosite în mod constant. Studiile arată că peste 90% dintre consumatorii din UK folosesc coduri de reducere la achizițiile online, în timp ce în România estimăm că doar aproximativ 30% dintre consumatori utilizează această metodă, deși nu avem încă o statistică oficială. Acesta diferenta uriașa reprezintă atât o provocare, cât și o oportunitate imensă pentru piața românească.
Mai mult, impactul cupoanelor asupra retailului este semnificativ: utilizatorii de vouchere cheltuiesc cu 24% mai mult decât cei care nu le folosesc, iar cupoanele creează un sentiment de urgență care stimulează decizia de cumpărare și ajută magazinele să gestioneze mai eficient stocurile.
Miza noastră finală este ca utilizatorii de internet din România să adopte această metodă de a economisi la fiecare achiziție online. De aceea am pus accent pe coduri exclusive – preferăm să avem mai puține coduri reducere pe platformă, dar active și verificate, decât sute de oferte expirate sau nefuncționale.
Cu ce magazine colaborezi bine în BusinessLeague? Ce anume dă calitate unui parteneriat afiliat-shop?
Colaborăm în prezent cu peste 700 de magazine din portofoliul 2Performant, din toate domeniile: Fashion, Cărți, Farmacie, Jucării, Electronice, Electrocasnice, Casă și Grădină. Am generat vânzări de peste 130.000 EUR în ultimele 6 luni ale anului 2025, cu o creștere semnificativă în a doua jumătate a anului.
Secretul acestei creșteri
Am ales să reducem numărul de magazine publicate pe platformă și să ne concentrăm pe cele care oferă coduri de reducere reale, cu beneficii concrete pentru utilizatori. Avem deja peste 200 de coduri de reducere exclusive de la magazine din România, toate testate prin procesul nostru de verificare pe care il imbunatatim continuu.
Calitatea unui parteneriat afiliat-shop este determinată în principal de comunicarea constantă și eficiența colaborării. Mă refer aici la rapiditatea cu care primești răspuns de la un magazin și la cât de deschis este acesta la diverse propuneri de campanii.
Unele magazine vin chiar ele cu propuneri de coduri exclusive, iar această abordare proactivă este întotdeauna apreciată. Magazinele care înțeleg că un client mulțumit care a economisit real devine un client recurent – și care cheltuiește mai mult – sunt partenerii noștri ideali.
Cum ai defini BusinessLeague într-o propoziție/frază?
Comunitate și competiție pentru dezvoltarea unui marketing afiliat de referință pentru România.
Ce ai îmbunătăți la platformă, dacă ai putea?
Sistemul de comunicare între afiliat și magazin – mă refer la mesajele tip email. Deși aceasta este una dintre cele mai puternice funcționalități ale platformei, există aspecte care ar putea îmbunătăți productivitatea și rapiditatea comunicării. De exemplu, un istoric al conversatiilor pe fiecare magazin, usor de urmarit sau un dashboard centralizat pentru gestionarea conversațiilor cu multiple magazine ar eficientiza semnificativ colaborarea.
Care e Challenge-ul tău preferat și de ce?
Revenue Rally este preferatul meu. Încercăm să ne concentrăm pe vânzări de valoare cât mai mare, motiv pentru care considerăm că acest tip de challenge ni se potrivește cel mai bine. Strategia noastră se axează pe coduri de reducere care nu doar atrag trafic, ci generează conversii reale și comenzi de valoare ridicată.
Rezultatele din ultimele 6 luni confirmă că această abordare funcționează – când oferi utilizatorilor cupoane de reducere reale, aceștia nu doar cumpără, ci revin și aduc și alți utilizatori prin recomandări. Datele arată că utilizatorii care folosesc coduri de reducere cheltuiesc cu 24% mai mult, ceea ce înseamnă că și magazinele câștigă semnificativ din aceste colaborări.Ești deja ăn topul clasamentului de Start-Ups.
Iei în calcul să devii Affiliate Manager în competiție?
Nu am luat în calcul până în acest moment, însă probabil va veni și timpul potrivit pentru asta. Momentan am ales să mă dedic 100% proiectului ReduceriPreturi.ro pentru a putea ajunge cât mai repede la obiectivele stabilite. Avem o viziune clară și multe planuri ambițioase pe care vreau să le implementez înainte de a explora alte direcții.
De ce sunt magazinele încă reticente să încerce marketingul afiliat?
Cel mai probabil din cauza lipsei de încredere în această sursă de trafic, alimentată și de practicile dubioase ale unor platforme de cupoane din trecut. Însă vă pot spune că, în toate business-urile în care am activat până acum, marketingul afiliat s-a dovedit mereu un as ascuns în mânecă.
Multe magazine nu înțeleg că plătesc doar pentru rezultate concrete – adică pentru vânzări efectiv realizate. Este cel mai eficient model de marketing din perspectiva ROI-ului. Iar când colaborezi cu afiliați serioși, care pun accent pe calitate și experiența utilizatorului, beneficiile sunt pe termen lung: clienți fideli care revin, cheltuiesc mai mult, și recomandă.
Plus că voucherele ajută magazinele să creeze urgență în rândul consumatorilor și să gestioneze mai eficient inventarul – sunt instrumente extrem de versatile pentru strategia comercială.Tu cum vezi potenșialul marketingului afiliat - în Ro și afara?
Cu ajutorul 2Performant, marketingul afiliat a crescut semnificativ în România și aș putea spune că sunteți un exemplu în regiune. Potențialul este imens, mai ales în țările cu economii emergente și cu acces bun la internet și plăți online.
După cum menționam mai devreme, avem o diferenta uriașa de recuperat față de piețele mature – în România estimăm că doar aproximativ 30% dintre consumatori folosesc coduri de reducere, comparativ cu peste 90% în UK. Asta înseamnă că avem un spațiu de creștere imens doar prin educarea și obișnuirea utilizatorilor cu această metodă de economisire.
Cred că odată ce mentalitatea se va schimba – iar asta se întâmplă deja prin eforturile platformelor serioase care oferă valoare reală – vom asista la o explozie a utilizării cupoanelor în România. Încrederea câștigată prin experiențe pozitive repetate este cel mai puternic motor de creștere. Când utilizatorii vor descoperi că pot economisi constant și că, de fapt, cheltuiesc mai strategic folosind cupoane, adoptarea va crește exponențial.
Planuri ai pt 2026?
Ne dorim să devenim platforma de coduri de reducere preferata de utilizatorii din România, atât din punct de vedere al calității, cât și al diversității reducerilor pe care le publicăm. Obiectivul nostru concret este să dublăm numărul de coduri de reducere exclusive – de la peste 200 în prezent la peste 400 de coduri active care oferă un discount real pentru vizitatorii noștri.
Vom continua să investim timp în parteneriate cu magazine online cât mai diverse din România, menținând însă standardele noastre înalte de calitate. Fiecare cod publicat pe ReduceriPreturi.ro este verificat prin procesul nostru riguros de control, pentru că știm că fiecare economie reală pe care o oferim unui utilizator este o investiție în loialitatea lui pe termen lung.
De asemenea, analizam constant comportamentul utilizatorilor nostri si venim cu update-uri care vor oferi vizitatorilor o experiență mai rapidă și mai plăcută. Viteza și user experience-ul sunt esențiale pentru conversii în e-commerce.
Ne dorim ca spre finalul anului 2026 să ne putem lăuda cu deschiderea unei platforme într-o altă țară din Europa. Să sperăm că până atunci 2Performant va fi deja prezent la nivel european și vom putea dezvolta și mai mult parteneriatul nostru.
Mesajul tău pentru magazinele online care încă nu lucrează cu afiliați?
Dacă vreți să testați o sursă de trafic în care plătiți doar pentru rezultate concrete, marketingul afiliat este răspunsul. Iar dacă vreți să ajungeți la utilizatori care caută activ să economisească și sunt pregătiți să cumpere – și care, statistic, cheltuiesc cu 24% mai mult – platforma noastră, ReduceriPreturi.ro, este partenerul potrivit.
Ne concentrăm pe cresterea traficului și rezultate reale – exact ce au nevoie magazinele pentru a-și crește vânzările sustenabil. Nu vă promitem minuni, ci o colaborare onestă în care ambele părți câștigă: voi obțineți vânzări de calitate și clienți care cheltuiesc mai mult, iar utilizatorii noștri economisesc real. Și când toată lumea câștigă, business-ul crește natural.